Monday 10 August 2015

Favoritele lunilor iunie și iulie

După mai bine de două luni, revin cu un  nou articol pe blog. Mi-a fost foarte greu să mă reapuc de scris, am mai avut de câteva ori impulsul de a concepe articole, dar nu am reușit deloc să-mi adun ideile. Dacă nu mă urmăriți pe pagina de facebook, probabil nici nu știți de ce am absentat: când m-am întors la Londra după scurta vacanță din România, ne-am mutat singuri. Mutatul implică foarte multă muncă și practic nu mi-a mai rămas timp de nimic. Când în sfârșit le-am așezat pe toate așa cum mi-am dorit (în mare parte) și am avut timp pentru blog, mi-am dat seama că am rămas fără inspirație și fără... motivație. Însă mesajele cititoarele care îmi spuneau că își doresc să mă reîntorc mi-au redeschis ”apetitul” pentru Purrrs`n`Boots. Acum tot ce pot să zic e: I am here to stay! :))

M-am gândit că cel mai potrivit articol pentru început ar fi unul în care să vă vorbesc despre produsele pe care le-am preferat în perioada în care am absentat. M-am limitat doar la produsele de machiaj, altfel ar fi fost un articol prea lung.


L`Oreal Infallible 24H-Matte. Fondul de ten pe care l-am folosit în exclusivitate toată vara. Tubul din imagine e unul nou, pentru că în două luni am reușit să termin unul. Îmi place că  se întinde foarte ușor și uniform, matifiază și nici nu se simte pe ten. Lasă un aspect ușor pudrat. A fost perfect pentru zilele mai călduroase. Are și minusuri, dar despre acelea vă voi vorbi într-un viitor review al său. În articolul de azi vă spun doar despre părțile bune. :)
Real Techniques Miracle Complexion Sponge. Practic eu nu mai folosesc nicio pensulă pentru a-mi aplica fondul de ten sau anticercănul. Ba chiar am folosit acest burețel și pentru a aplica pudra pulbere despre care vă voi vorbi mai jos. Al meu, săracul, e cam vechi și pătat, dar tot își face treaba impecabil.
MAC Select Sheer/Loose Powder. M-am înțeles foarte bine cu ea în ultimele luni, atât de bine încât e aproape pe terminate. Aplicată în cantități generoase, cu burețelul pe zona T, face minuni. Și partea bună e că fiind atât de fină și translucidă nu se observă deloc pe ten. Am scris mai multe despre ea aici, dacă sunteți interesate.
17 Blush & Glow - Peachy. V-am mai arătat acest blush pe blog, iar în săptămânile de vară chiar am făcut o obsesie pentru el. Parcă s-a potrivit cu fiecare machiaj pe care l-am purtat, așa că am abuzat de el cât am putut, mai ales că nu prea am folosit bronzer, din comoditate...
MUA Undress Your Skin Highlighting Powder - Pink Shimmer. Vă spuneam că nu am folosit bronzer prea mult, însă iluminator, cu duiumul. Mi-am dat seama că mă avantajează să am pomeții cât mai luminați, așa că m-am conformat. Acest produs de la MUA este foarte bun, fin, arată natural pe ten. Singura problemă e cu ambalajul care a fost distrus încă din prima călătorie pe care a făcut-o și din cauza căruia mereu se varsă din produs.


Maybelline Lash Sensational. Un rimel excelent pe care îl recomand tuturor. Dacă oferea puuuțin mai mult volum puteam spune că e rimelul perfect.
Maybelline EyeStudio Gel Liner Black. Deși toată lumea avea numai cuvinte de laudă la adresa acestui produs, am evitat să-l cumpăr pentru că știam că nu-mi rezistă pe pleope niciun eyeliner care nu e waterproof. Se pare că rugile mi-au fost ascultate, pentru că ultima dată când am verificat ambalajul în Superdrug să văd dacă au conceput și o variantă wateproof, a fost cu noroc. Se întinde foarte ușor, rezistă pe pleoape de dimineață până seara, e negru intens... e perfect.
Soap & Glory Archery Brow Tint & Precision Shaping Pencil. Acest produs a înlocuit kit-ul de sprâncene de la e.l.f. căruia i-am fost fidelă mulți ani. Folosesc kit-ul e.l.f. doar când ies seara și am nevoie de sprâncene puternic conturate. În rest, abuzez de Archery. Are două capete, unul cu o pensulică foarte subțire prin care curge produs și care permite realizarea unor linii foarte fine care imită firele de păr, și altul cu ceară. Ambele, singure sau combinate conturează foarte ușor și rapid sprâncenele, oferindu-le un aspect foarte natural. Acesta e al doilea astfel de creion pe care îl am. Pe primul l-am cumpărat în perioada în care eram blondă (Love is Blonde), iar pe acesta (Brownie Points) de când am revenit la roșcat. A, da, am uitat să vă spun: sunt iar roșcată! :)


Singurele farduri pe care le-am folosit toată vara au fost din aceste palete: Too Faced Chocolate Bar și Sleek Garden of Eden. În ele am aproape toate nuanțele pe care îmi place să le folosesc și care se combină frumos unele cu altele. Din cauza lor mi-am neglijat celelalte palete, dar acestea chiar au bifat toate căsuțele.


La capitolul rujuri veți fi surprinse să vedeți că am ales doar 4 preferate. Adevărul e că nu prea am experimentat la acest capitol în ultimele luni și chiar îmi pare rău pentru că efectiv s-a depus praful pe multe dintre rujurile pe care le dețin. Trebuie să fac ceva în această privință!
Dar revenind la cele pe care le-am purtat mai des: Maybelline Fuchsia Flash și Primark PS. I love... sunt cele două rujuri pe care le-am meționat și în articolul precedent în care vă recomandam 5 rujuri de vară (tot acolo puteți vedea și swatch-urile lor).
Maybelline ColorDrama Intense Velvet Lip Pencil - Love My Pink. Am făcut un review acestor rujuri, dar atunci dețineam doar două nuanțe. Între timp mi-am mai cumpărat și nuanțele: In with Coral și Love my pink. Pe prima nu am apucat să o port până acum, fiind o nuanță foarte intensă, însă de a doua am abuzat. Mai jos vă arăt un swatch în care am inclus și In with Coral, deși nu face parte din favorite, dar dacă tot l-am menționat, m-am gândit că poate vreți să-l și vedeți.


MAC Lovelorn. În sfârșit am reușit să-mi mai cumpăr un ruj MAC. Îmi doream foarte mult o nuanță de roz discretă, de zi, care să se potrivească la orice machiaj. Mi-am dorit nuanța Angel, însă în magazin mi-am dat seama că nu mi se potrivește deloc, așa că m-am reorientat și Lovelorn a ieșit câștigătoare. E un Lustre, așa că finish-ul e unul foarte lucios iar nuanța nu e foarte opacă. Deși l-am cumpărat în urmă cu doar câteva săptămâni, deci nu pot spune că a fost preferatul verii, l-am purtat zilnic, astfel că nu mi se pare greșit să-l includ în acest articol. Pur și simplu îl ador!


Acestea au fost produsele de care m-am bucurat cel mai mult în lunile ce au trecut. Sper că vi s-a părut util articolul. Intenționez să fac review-uri la aproape toate produsele menționate mai sus, așa că dacă vă doriți să aflați despre un produs anume cât mai repede, lăsați-mi un comentariu ca să știu cu care să încep.

”Vacanța” s-a terminat, așa că de acum voi posta în mod regulat pe blog. Voi ce produse ați folosit cu drag și spor în perioada în care am absenatat? Avem astfel de produse în comun? Kisses!!



10 comments:

  1. welcome back! eu vara asta prea putin am purtat machiaj, cam asa se intampla cand e prea cald afara!

    ReplyDelete
    Replies
    1. Te cred. Aici nu e la fel de cald ca în România, așa că mi-am permis. :D :*

      Delete
  2. Faine alegeri, unele sunt si printre preferatele mele, fondul de ten, eyeliner... aaa si ce faine-s nuantele de ruj :x
    Te pup!

    ReplyDelete
    Replies
    1. Da, pentru că sunt foarte, foarte bune. :) Te pup și eu!

      Delete
  3. Of, de cand tot zic ca imi iau si eu Archery.....

    ReplyDelete
    Replies
    1. Ia-ți! Chiar merită! Ai grijă la nuanțe și ai grijă ca partea cu ceara să fie întreagă. La primul eu am luat țeapă și era aproape toată sfărâmată...

      Delete
  4. Bine ai revenit! Chiar mă întrebam ce e cu tine, unde ai dispărut, am vrut să-ți scriu și eu de câteva ori, dar am mai văzut câte o poză pe facebook și mi-am dat seama că ești ok, am bănuit că ți-ai ieșit din ritm din cauza absenței pe parcursul mutărilor.
    În comun avem doar rimelul de la Maybelline, iar alte câteva din lista ta sunt pe wishlist! :D Eu despre fond de ten abia aștept să citesc, l-am mai văzut lăudat și de alte fete.
    Eu am descoperit muuulte în primele luni de vară, nici nu le enumăr că te plictisesc sigur. :)))
    Pupici!

    ReplyDelete
    Replies
    1. Din fericire nu am pățit nimic, doar mi-am ieșit din ritm, cum ai spus și tu. :)
      O să trec pe la tine să citesc articolele pe care le-am ratat pentru că sunt foarte curioasă să aflu ce ai mai descoperit și tu :D
      Pupici!!

      Delete
  5. Bine ai venit! Mi-era dor de tine! TARE! Acum imi planuiesc si eu reintoarcerea pe blog, deci stiu sentimentul cu "pornitul". Rimelul ala e minunat, dar inca e a pain in the arse to remove!

    ReplyDelete
    Replies
    1. Ce drăguț. și mie mi-a fost dor de tine! Muah!
      E greu începutul, dar trebuie să spragi gheața cumva. :D
      Ai dreptate cu rimelul!! Of! :) :*

      Delete

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...