Sunday 19 April 2015

Produse terminate #11

În articolul de astăzi vă voi vorbi despre produsele pe care le-am consumat în lunile februarie și martie. Am tot amânat acest articol și am impresia că nici nu mai știu ce să vă spun despre anumite produse, haha! Pozele au fost făcute înainte de sărbătoarea Paștelui când am făcut curățenie generală și am fost nevoită să arunc toate ”gunoaiele”. De aceea sunt făcute în grabă, într-o lumină proastă, și-mi cer scuze pentru asta. De atunci am mai consumat câteva, dar nu am mai avut când să le pozez înainte să vin spre România. Dar nu erau produse pe care să nu le mai fi folosit înainte și despre care să nu-mi știți părerea, așa că nu-i bai. :)

Să începem cu apele micelare. V-am mai spus că ”le mănânc pe pâine”. :D Am consumat o apă micelară Garnier pentru ten sensibil (review aici) și una pentru ten mixt spre gras & sensibil (review aici). Cea din urmă este nou apărută și pe piața românească. Mi-a plăcut tare mult, dar faptul că printre ingrediente se găseste și alcoolul denat s-ar putea să facă multe persoane să se ferească de ea. Vă spun un secret: până să plec am mai consumat o apă micelară. Îi îmbogățesc pe ăștia. :))

Uleiul meu demachiant preferat nu putea să lipsească - L`Oreal Miracle Cleansing Oil. Pentru că sunt zile în care pur și simplu nu suportăm o apă rece pe ten.

Neutrogena Oil-free Moisturiser este crema hidratantă pe care am folosit-o pe perioada rece și cu care m-am împăcat tare bine. Acum că zilele sunt mai călduroase, mi se pare că-mi îngrașă tenul mai repede, așa că m-am întors la L`Oreal Triple Active Anti-Shine.

Mereu uit să păstrez mostrele pe care le folosesc și am început să fac ceva în privința asta. Serul și crema de la Biotherm Aquasource m-au impresionat în mod tare plăcut și am de gând să le vânez prin magazine.

Am terminat și o mostră de parfum Chanel. Nu mai știu exact care era, dar știu că mi-a plăcut foarte mult. Halal review! :))

Au fost zile în care nu mi-am machiat decât ochii foarte puțin, și atunci recurgeam seara la șervețele demachiante. Cred că acesta este al șaselea pachet de Ageless Cleansing Wipes pe care îl termin. Îmi plac foarte mult aceste șervețele și sunt și foarte ieftine în comparație cu altele (59 pence). Așa că dacă vă iese vreun Tesco în drum, cumpărați-le. Merită!

Am folosit benzile de albire Crest 3D Whitestrips Professional Effects acum câteva luni și am uitat să păstrez un plic pentru empties. Din întâmplare am mai găsit unul rătăcit printr-un sertar, astfel că vă pot vorbi acum. Sunt deja câțiva ani de când eu le folosesc și sunt foarte mulțumită de ele. Nu fac miracole, nu voi orbi pe nimeni cu dinții mei, dar fac o treabă decentă pentru prețul pe care-l au. Eu le comand de pe ebay.

Acetona marca proprie Boots și-a făcut treaba destul de bine. Nu am ce să-i reproșez.

Pro:Voke Touch of Silver este șamponul mov pe care îl folosesc pentru a scăpa de tonurile roșiatice din păr. Îmi place.

Am consumat și două șampoane uscate Batiste. Unul în varianta Tropical și unul Light&Blonde. Dacă primul îmi place la nebunie, pe cel din urmă nu-l recomand. Nu numai că nu-și face treaba la fel de bine ca celelalte, dar lasă un miros în păr care nu e deloc atrăgător. E singurul șampon Batiste cu care mi s-a întâmplat acest lucru.

Am încercat să ofer părului o nuanță de lavandă. Am zis să profit că sunt blondă și să experimentez puțin. În aproape toate tutorialele pe care le-am găsit în acest sens se spunea că trebuie amestecat cam jumătate de kilogram de balsam de păr alb cu nuanțatorul în varianta Violet de la Directions. Eu nu am găsit Violet, ci Lavender, și asta am luat. Astfel că nu mi s-a prins decât pe câteva șuvițe nuanța pe care mi-aș fi dorit-o. O să mai încerc... probabil. Nuanțatorul pe care l-am folosit este unul foarte ieftin, Biotin&Collagen, luat de la un Poundland. Dar spre surprinderea mea mi-a lăsat părul extrem de moale și fin.

De când nu mai sunt roșcată profit de șampoanele antimătreață. Am folosit într-o zi Head&Soulders-ul soțului și mi-a plăcut foarte mult, așa că am luat unul și pentru mine. Nu e o noutate, cred că știți toate cum se comportă acest șampon.

Un alt produs extrem de ieftin este masca de păr din imagine. Cred că denumirea ei este Argan Oil, v-am zis că nu-mi mai amintesc cu exactitate multe lucruri... Mi-a plăcut, chiar și-a făcut treaba la fel de bine ca o mască de 5 ori mai scumpă. Mirosul însă nu m-a impresionat.

Și că tot am vorbit despre părul meu blond, când a trebuit să-mi vopsesc rădăcinile am recurs la vopseaua din imagine: L`Oreal Paris Preference Extreme Platinum. În total am folosit 3 cutii pentru că am aplicat vopseaua și pe lungime. Mi-a plăcut tare mult că și-a făcut treaba fără să-mi afecteze deloc părul. Chiar aveam mari, mari, maaari emoții în această privință. Și nu, nu mi-a ieșit părul atât de deschis, nu am ținut vopseaua decât 25 de minute, mi-a fost frică să o las mai mult. Dar rezultatul a fost unul satisfăcător.

Despre deodorantul Mitchum v-am mai vorbit. Este preferatul meu în acest moment și sper să nu mi se obișnuiască pielea prea repede cu el.

Am mai consumat și un gel de duș de la Original Source cu cocos - l-am mai avut și mi-a plăcut-, dar și un lapte de baie de la Palmolive Naturals pe care l-am folosit tot pe post de gel de duș pentru că nu făcea deloc spumă în cadă și nu am vrut să-l arunc nefolosit. Shoot me!

Despre mascara L`Oreal False Lash Flutter Midnight Blacks v-am vorbit pe îndelete aici. Nu o voi recumpăra.

Anticearcănul Fit Me a fost o surpriză plăcută, astfel că acum sunt la al doilea tub. Dacă vreți să aflați mai multe despre el, găsiți review-ul aici.

Blush-ul MUA în nuanța Dolly a fost o dezamăgire. Stătea degeaba în trusa mea, așa că am decis să mă descotorosesc de el. Puteți citi mai multe despre produsele MUA pentru machiajul feței pe care le dețin aici


Și gata!! Dacă ați ajuns până la final sunteți minunate! Ați încercat vreun produs menționat în acest articol? Ne coincid părerile?

12 comments:

  1. Ai strâns ceva produse! Eu n-aș putea să le țin mai mult de o lună, abia aștept mereu să vină finalul lunii ca să le pozez și să le arunc, să scap de gunoi. :))
    Probabil deși știi că micelara Garnier (roz), șamponul uscat Batiste și șampoanele H&S sunt printre cele mai iubite produse și de mine. :D Concealerul îl am pe wishlist!

    ReplyDelete
    Replies
    1. Așa sunt și eu, dar câteodată lenea își spune cuvântul. :))
      Știam de celelalte, dar nu știam că ești fan H&S. Interesant. Eu aveam o părere proastă despre el până s-l încerc la vrăjeală pe cel al soțului. :D

      Delete
  2. Azi mi-am luat si eu Batiste, sunt tare curioasa cum va fi, amgasit doar floral, nu "duhneste" prea rau (nu-mi plac prea mult mirosurie florale). Vreau si eu Maybelline Fit me, atat concealer cat si fond de ten, in Romania se gasesc pe undeva?
    Faina postare, si multe informatii utile, mi-am mai pus cate ceva pe lista :D
    Kisses

    ReplyDelete
    Replies
    1. Din câte știu eu gama Fit ME se găsește în Ro deocamdată doar online, pe aoro.ro de exemplu.
      Mă bucur să aflu că ți-a fost utilă postarea. :*

      Delete
  3. cred ca urmatorul batiste pe care mi-l iau, va fi tropical :).

    ReplyDelete
  4. Apa micelară de la Garnier mi se pare cea mai bună încercată. De la Batiste cel mai mult îmi plac varianta Tropical și varianta Blush. Și am mai adăugat colecției șamponul uscat pt volum tot de la ei și balsamul uscat, tot Batiste.

    Mi-am mai comandat o serie de benzi de albire pt dinți. Doar că am să le folosesc mai rar pentru că mi se pare că îmi sensibilizează foarte mult dinții. Ai pățit același lucru? Am auzit păreri de la persoane care spuneau că nu au avut probleme însă mie mi se pare că mă dor dinții uneori.

    Pupici

    ReplyDelete
    Replies
    1. Mie varianta pentru volum de la Batiste nu mi-a plăcut... :( Poate tu te vei înțelege mai bine cu ea.

      Cât despre benzile pentru albirea dinților, uneori mi se întâmplă și mie să-mi simt dinții mai sensibili, și atunci las o zi pauză ca să-și revină și continui următoarea zi tratamentul în mod normal. Ai grijă să nu le ții pe dinți mai mult decât trebuie. Și asta poate provoca o anumită sensibilitate.
      Pupicei!

      Delete
  5. Si eu vreau sa incerc apa micelara Garnier, dupa ce o termin pe cea de acum, care imi provoaca usturimi in zona ochilor.
    Cat despre albirea dintilor acasa, desi ma tenteaza, mi-e foarte teama, pentru ca am incercat o solutie acum ceva timp, mi-a cam distrus dintii, si asa foarte sensibili.

    ReplyDelete
  6. Si mie imi e Fit Me concealer pe terminate si deja ma gandesc daca il cumpar tot pe el sau incerc altceva! Fara micelara Garnier eu nu mai stau. Cea pentru ten mixt am lasat-o la raft ca prea mult alcool avea si tenul meu cam are tendinte de uscare. Nu as vrea sa il ajut si eu. Mi-am amintit ca vreaaauuu ulei din ala demachiant:)) M-a tentat sa incerc si eu ceva pentru albire, dar dentistul meu, in care am mega incredere mi-a zis ca e mai bine sa nu. Asa ca nu...Ma rezum la dintii mei cam galbui si asta este!

    ReplyDelete
  7. Unde ai gasit vopseaua l'oreal extreme platinum? :*

    ReplyDelete
    Replies
    1. Am luat-o din Londra. Nu știu dacă se găsește și în Ro în momentul de față. :(

      Delete

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...