Thursday 16 April 2015

One day, One hour #22

   Dacă îmi urmăriți pagina de facebook a blogului, știți deja că am venit pentru câteva zile în România. Dacă nu, vă spun acum. :D Am ajuns pe data de 14, și după cum vă puteți da seama din titlul postării, am pozat pentru One day, One hour. Nu am avut cum să scriu și să public articolul ieri pentru că a fost ziua mamei mele, deci astăzi vă veți bucura de el.
Pozele nu sunt cine știe ce, toate au fost făcute în grabă și mai mult ”pe ascuns”. Încă mi-e rușine să pozez în public lucruri lipsite de importanță. Nu știu oamenii ce-i aia ”One day, One hour” și se uită ciudat la mine. :))

~  6 a.m.
La ora asta eram deja aproape de aeroport. Eram foarte stresată pentru că uitasem să-mi printez biletul și făcusem web check-in-ul, așa că nu am pozat înainte nimic, deși mă trezisem de la ora 4. Plus că eram tristă că-i lăsam acolo pe soțul meu și pe motan.

~ 7 a.m.
  Odată ajunsă în aeroport, a început nebunia. Am căutat repede imprimantele cu care se lăuda Luton-ul pe site pentru a scoate biletul. Nu e culmea că în ditamai aeroportul calculatoarele puse la dispoziția pasagerilor folosesc Internet Explorer?? Paginile se încărcau extrem de încet și incomplet, unul mi s-a restartat și a trebuit să mă mut la altul, acele 10 minute pe care le aveam la dispoziție treceau extrem de repede... așa că după vreo 20 de minute de încercări eșuate, refresh-uri, nervi, muulți nervi, m-am lăsat păgubașă și am zis că merg să fac check-in-ul și plătesc cât o fi nevoie. Cu Explorer-ul nu te pui, frate.
    Înainte să mă pun la rând am căutat locul în care se infoliază gențile, pentru că a mea părea să explodeze în orice moment. După ce m-am învârtit câteva minute bune pe acolo, am zărit suportul de wrapping între ușile de la intrare. Normal, am trecut de vreo 3 ori pe lângă el fără să-l văd. Așa se întâmplă doar atunci când te grăbești, nu? Tipul care se ocupa de asta era mai încet decât prevede legea. Nu vă exagerez, i-a luat aproape 10 minute să se ocupe de bagajul meu și mai voia să aștept să schimbe rola din suport pentru a sigila ceea ce făcuse până atunci. I-am zis să lase totul așa că mă grăbesc și că e suficient. I-am plătit și nici nu am mai așteptat restul, căci cine știe cât mai dura până deschidea casa?
    Din fericire la check-in coada era extrem de mică, așa că mi-a venit repede rândul. Sinceră să fiu, eu credeam că va trebui să plătesc vreo 10 lire, așa cum scria pe site-ul wizzair atunci când mi-am luat biletul, dar nu, am plătit 25. Și evident, trebuia să plătesc această sumă la casierie. Ce credeți că a urmat? Normal, căutarea casieriei. Iar am luat aeroportul la puricat, plină de nervi, și nu am găsit-o decât după ce am întrebat pe cineva. După ce m-am întors să-i arăt chitanța doamnei de la check-in pentru a-mi da biletul, ea mi-a urat ”have a nice flight!”. eu, politicoasă de fel, i-am răspuns ”thanks, you too!”.... No comment!
Morala: printați-vă biletele din timp!

~ 8 a.m.
În avion, așteptând să decolăm.

~ 9 a.m
N-aș ști să vă spun cu exactitate unde eram :))

~ 10 a.m.
Nu mai mâncasem de la 5 a.m...

~ 11 a.m.
Începusem coborârea. Munții cu vărfurile înzăpezite se vedeau superb. Păcat că telefonul meu face poze nasoale...

~ 12 p.m. / 14
Și am ajuns!! Și am trecut la ora României.

~ 15
   Credeți că ghinionul meu a rămas în Luton? No!!! Îmi făcusem o rezervare pentru a pleca spre Galați cu microbuzul direct din Otopeni. Odată ajunsă în România, trebuia să-mi pun cartela Orange în telefon și să aștept să mă sune șoferul pentru a afla unde exact să ne întîlnim. În timp ce-mi așteptam bagajul, am încercat să o sun pe mama și astfel am aflat că nu mai e valabilă cartela mea pentru că nu am încărcat-o în ultimele 8 luni. Am fost sigură că o să pierd microbuzul dacă șoferul nu mă poate contacta și că voi fi nevoită să merg până la Gara de Nord pentru a lua trenul, ceea ce nu-mi doream absolut deloc. În fine, după ce mi-am primit bagajul am întrebat la informații de unde îmi pot cumpăra o cartelă și am avut norocul să găsesc locul imediat. Până s-a activat cartela au mai durat câteva minute, l-am înnebunit pe cel care mi-o vânduse, m-am întors de 2 ori la el pentru că nu reușeam să apelez pe nimeni. :)) Am reușit într-un final să iau legătura cu șoferul și astfel am plecat spre Galați, nu înainte de a vărsa jumătate de bidon de apă pe scaunul pe care stăteam în microbuz. Dar stați liniștite, până la destinație s-au uscat și scaunul, și pantalonii mei................

~ 16
În drum spre Galați.

~ 17
La popas m-am delectat cu o ciocolată caldă și cu un croissant cu unt, dar mi-am amintit să le fac poză când erau aproape gata. Mi-am făcut de cap în ziua aia. Cred că mai mult de ciudă. :))

După aceea mi s-a descărcat complet telefonul, așa că nu am mai putut poza 2 ore. Scuze! :(

~ 20
La mama am găsit tot felul de bunătăți. cum altfel?

~ 21
Am vorbit cu iubi puțin pe skype, dar nu a vrut să stea la poză :))

~ 22
Grăsanul meu aștepta să mă pun la somn și nu m-am mai împotrivit pentru mult timp pentru că eram foarte obosită.

Și așa s-a încheiat o zi plină de.... peripeții. Voi aveți astfel de zile, în care parcă toate merg pe dos? Cum le faceți față?

17 comments:

  1. Mai am si eu parte de zile cu peripetii si vor mai fi, dar clar nu-mi doresc ca ziua aceea sa fie in aeroport :)) Pupici

    ReplyDelete
  2. si eu am avut peripetii cu aeroportul, odata era sa pierd avionul din vina altora:))
    era sa pierd si autobuzu ce ma duce la sora mea in Bournemouth. dar si vice versa. era sa ma pierd in Londra, noroc cu metrourile, nu esti singura:))

    ReplyDelete
    Replies
    1. Haha, te cred. Știu că nu sunt singura, dar e aiurea când mi se întâmplă... :P

      Delete
  3. Oh, da... cred că toți avem din când în când și câte o zi din asta. :D
    M-ai făcut să salivez rău la tortul ăla! De grăsan nu mai zic, e mortal! :))

    ReplyDelete
    Replies
    1. Tortul e foarte, foarte bun. Invenție de-a mamei :)) Pupiciei!

      Delete
  4. doamneee, ce pisica frumoasa!!
    mi ai facut pofta de dulciuri :)))
    te pup! :*

    http://behindthelinesfs.blogspot.ro/

    ReplyDelete
    Replies
    1. Haha, dintr-atât? :)) Pofticioasă mică ce ești. :)) Pup!

      Delete
  5. :) La multi ani frumosi ii urez mamei tale, sa fie sanatoasa si sa se bucure de impliniri!
    Cat de bine ca am mancat un croissant inainte, altfel ar fi fost mare show pe-aici, prin casa mea! :)))
    N-am zburat cu avionul si mi-as dori (cred)...
    Nu lasa sa te supere toate acestea, savureaza faptul ca esti acasa, la familie! Enjoy every moment!

    Pupicei, Diana!
    Ilda
    Lavender Thoughts

    ReplyDelete
    Replies
    1. Mulțumesc din suflet pentru urări, Ilda. :)
      Zburatul cu avionul e o experiență foarte interesantă. Mie îmi place foarte mult, deși zbor destul de des și am avut parte de multe turbulențe de-a lungul timpului. :))
      Te pup!!

      Delete
  6. aoleu, chiar a fost cu peripetii calatoria asta! dar e bine ca ai ajuns intreaga la destinatie. si eu am aceeasi impresie: daca ziua incepe prost, si urmatoarele 10 ore sunt la fel. sau daca lunea imi merge rau, pot sa ma obisnuiesc cu gandul ca toata saptamana voi fi in contratimp.

    ReplyDelete
    Replies
    1. Așa e, eram foarte stresată și din cauza asta am atras după mine tot felul de ghinioane. Nu m-am mai putut controla. Sper să nu mai existe o dată viitoare, sau cel puțin să nu fie în aeroport. :)

      Delete
  7. " Ador" zilele de genul asta! La un moment dat iti vine sa spui " Gata!Ma predau!", dar ziua ta s-a terminat frumos, acasa. Sa ai o sedere frumoasa!

    ReplyDelete
    Replies
    1. Ai dreptate, dar simțeam nevoia să împart și cu voi nebunia din acea zi. Acum zâmbesc și eu când îmi amintesc :) Te pup și îți mulțumesc! :*

      Delete
  8. M-a amuzat teribil micul schimb de replici intre tine si doamna de la check-in :D .Cand am zile din astea,tot ce-mi doresc e sa ajung acasa,sa ma pun in pat si sa dorm,ca sa treaca ziua mai repede :D .Si niciodata nu-mi mai pun intrebarea : "oare ce-ar mai putea sa mearga rau?" pentru ca...karma is a b**ch :)) .
    Sa te bucuri de sedere si de revederea cu cei dragi :) .
    Pupici :*

    ReplyDelete
    Replies
    1. Da, la mine părea că ziua nu se mai termină...sau că nu mai ajung odată la destinație. Mă tot întrebam ce ar mai putea merge rău. Din fericire totul e bine când se termină cu bine.
      Îți mulțumesc, pupici!!

      Delete
  9. Totul e bine cand se termina cu bine!
    Cred ca toti avem zile in care ne intrebam "de unde atatea peripetii (ca sa nu spun ghinion)?" dar pana la urma fiecare piesa din puzzle se asaza la locul ei.. Trebuie doar sa ne pastram optimismul. :)
    Pupici

    ReplyDelete

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...