Wednesday, 24 September 2014

One day, One hour #16

Recunosc. mi-am cam ieșit din ritm cu postările din această rubrică. Au mai fost zile în care am vrut să pozez, însă uitam complet 3-4 ore, așa că nu mai avea rost să pozez mai departe. Dar sâmbăta trecută mi-am impus să fiu atentă și să nu mai uit, mai ales pentru că a fost o zi pliiină. Da, știu, azi e deja marți  miercuri și articolul trebuia urcat pe blog în următoarea zi, dar...  nimic de spus în apărarea mea. Ups!
Am atâtea să vă povestesc din acea zi, dar voi încerca să fiu scurtă pentru că nu-mi doresc să vă plictisesc.

~ 10 a.m.
  Mi-am început ziua cu minunățiile astea. Bune tare!!

~ 11 a.m.
  Am făcut puțină curățenie în cameră, cu aspirat cu tot.

~ 12 p.m.
  În timp ce-mi conturam sprâncenele cu fard (pentru că știți că mi s-a terminat kit-ul de la e.l.f.) și mă enervam că nu-mi ieșeau cum voiam, a venit și nenea cu coletul de la e.l.f. Asta da coincidență. A fost prima dată când mi-am comandat și rujuri de-ale lor și în curând o să le fac un review pe blog.

~ 13 
  Am plecat de acasă pentru că urma să mă întâlnesc cu soțul meu care venea de la muncă în fața unui mall să facem ceva cumpărături.

~ 14 
  Aici eram cu spatele la shopping centre și îl căutam cu privirea prin mulțime pe soțior. Apoi m-a sunat și mi-a zis că mai întârzie vreo jumătate de oră din cauza traficului, așa că am m-am dus să-mi clătesc ochii prin magazinele dinăuntru.

~ 15 
  Primul în care am intrat a fost Forever 21 și am găsit acolo ceva ce-mi doream de foarte mult timp. Fuste midi din piele ecologică. Am probat mai multe croieli dar cel mai mult mi-a plăcut aceasta așa că nu am putut s-o las acolo *awkward selfie in the changing room*
 

~ 16 
  I`m not proud of it, I`m not proud of it, I`m not proud of it!!! Dar... cine a pus Mc Donald`s-ul în drum când noi eram lihniți?? 

~ 17 
  Când am conștientizat cât de târziu se făcuse am tulit-o spre casă. Aici suntem noi în autobuz cu o parte din ce-am cumpărat. Eram prea agitată ca să pot face o poză mai interesantă.

~ 18 
  Deși eram contra timp, pentru că pe la 20:30 trebuia să ne întâlnim cu niște prieteni, simțeam nevoia de o baie fierbinte, așa că nu m-am putut limita la un duș rapid. Când am dat drumul la apă am pus sub jet puțin gel de duș, ”poate va face spumă”. Când m-am întors în baie am fost surprinsă de câtă spumă făcuse. Yay!!

~ 19 
  Cum să-l fac să înțeleagă pe ăsta micu` că nu mai are voie afară? Cum?? :))

~ 20 
  În cea mai mare viteză posibilă mi-am uscat părul și m-am machiat. Urăsc când nu am timp pentru așa ceva și trebuie să fac totul în fugă, mai ales la lumina chioară a becului. De aici am mai avut 5 minute să mă îmbrac, timp în care am reușit să rup șlițul de la fusta cea nouă. Yay me!! Noroc că era noapte și nu se vedea, că altă variantă de ținută nu aveam pregătită. Again, yay me!! Voi vă imaginați ce stres era pe capul meu în momentele alea? Parcă mă ia iar cu palpitații numai când îmi amintesc. :))

~ 21 
  Până la urmă noi am ajuns la timp, iar prietenii cu care trebuia să ne întâlnim au întârziat. Deci m-am grăbit degeaba. Mi se întâmplă des. Dar nu v-am spus unde mergeam: un coleg de muncă de-al soțului urma să cânte într-un pub și ne-am dus să-l ascultăm, urmând ca după să mergem undeva să dansăm. Până să înceapă el să cânte mi-am luat un coktail, P.S. I love you. Bunicel. Normal că am vărsat din el de la prima înghițitură...

~ 22 
  Rock on!!

~ 23 
   Acum vine partea tragi-comică. După ce colegul soțului a terminat de cântat am plecat în căutarea unui alt loc în care să înceapă distracția. Prietenul nostru a zis că știe el un alt pub mult mai mare în care seara se pune muzică veche (Looove!!) și oamenii dansează printre mese și se simt bine. Exact ce voiam și noi. Am mers acolo, muzică bună, nu zic nu, dar lume multă!! Eu am început deja să pun botul pentru că nu găseam o masă liberă la care să-mi las băutura și haina și la care să mă odihnesc ocazional. Și tot comentând ne-au auzit niște conaționali... care nu erau de-ai noștri... Mă rog, niște țigani, ce rost are să ocolesc subiectul? Hahaha! Ei foarte prietenoși, să ne așezăm la masa lor, că doar suntem români de-ai lor și este loc. Erau 3. Apoi au mai venit vreo 5. Noi nu știam cum să ne îndreptăm spre ieșire fără să-i jignim. Hahaha, ah, Doamne!! Nu că aș fi rasistă sau ceva de genul, dar nu-i cunoșteam în primul rând, iar în al doilea rând, erau deja beți turtă. O combinație nu prea fericită. Dacă i-ați fi văzut și cum dansau m-ați fi înțeles. Până la urmă am zis că mergem afară la o țigară (prietenii fumează, nu noi) și duși am fost!! 
  Din păcate în momentele acelea nu mi-a ars de nicio poză, doar voiam să scap de acolo. Am plecat în stație să luăm autobuzul spre un club românesc care, chipurile, este situat chiar în zona în care stăm noi. Stând în stație mi-am amintit de faptul că nu făcusem poză în ora respectivă și am făcut bisericii din fața stației care nu mai e biserică cică, ci doar monument. I love it!!. 

~ 12 a.m.
  După ce am ajuns în fața clubului și am văzut că în jurul lui sunt doar români, m-am liniștit. Dar credeați că peripețiile s-au oprit aici? Nuu!! Domnii de la intrare - români, evident-, ne-au cerut un act pentru a ne dovedi identitatea. Pfft!! Normal că nu aveam nimic la noi, nici eu, nici soțul. Ei nu au vrut nici în ruptul capului să ne lase să intrăm așa (erau camere, nu de alta...) așa că am fost nevoiți să mergem până acasă și să ne luăm niște acte la noi. Noroc că stăm, cum v-am zis, la 5 minute distanță. 
 După ce am reușit să intrăm, iar ne-a picat fața când ne-au cerut 20 de lire pentru bilet. În cluburile englezești intrarea e 6-7 lire, maxim! Dar ne-am liniștit când am aflat că fetele nu plătesc această taxă. Muahahaha! Apoi ne-au luat la bâjbâit mai ceva ca în aeroport. Nu glumesc! M-a atins tanti aia peste tot, apoi s-a uitat cu lanterna în geanta mea și mi-a scos gumele!! Cică n-am voie să intru cu ele, dar pot lua una înainte să intru dacă vreau... N-am înțeles-o pe asta. 
  Ajunși în sfârșit în club, ne-am liniștit. Ne-am dat seama că toate măsurile acelea de siguranță sunt în beneficiul nostru și că prețurile ridicate își au și ele rolul lor. Vin într-adevăr numai oamenii care vor să se distreze, nu cei cu chef de panaramă. 

~ 1 a.m.
Muzica de toată jena, nici n-am cuvinte s-o descriu, dar chiar și-așa m-aș fi distrat mai mult decă nu aș fi fost deja extenuată după atâta alergătură pe tocuri. Astea-s moacele noastre obosite la 1 dimineața. 
P.S. Remind me to never wear that lipstick again!


Am stat în club până la ora 2, și mai am o poză, dar sunt prea multe fețe vizibile ale unor persoane care poate nu doresc să ajungă pe un blog ca al meu. :)) 

Sper că v-a  plăcut acest articol deși am povestit mai mult ca de obicei, dar parcă nu avea rost să vă arăt pozele fără să vă spun prin tot ce am trecut. Am zis eu la început că o să scurtez, dar se pare că nu prea mi-a ieșit. 

Sper că voi ați avut o sâmbătă mai liniștită!! Haha!

14 comments:

  1. Mai bine sa va controleze pe la amigdale decat sa lase toti cocalarii sa intre si sa va alegeti cu vreun briceag pe ici pe colo.
    Ce frumos e pe la voi pe-acolo, imi place <3
    P.S. da, nu mai purta rujul ala. Nu ca nu ti-ar sta bine, dar e prea palid.
    In schimb, fusta e dementiala si iti vine faaaaaain. Hot mama. <3
    Hai ti pup ti pup

    ReplyDelete
    Replies
    1. Așa am zis și noi, știau ei ce știau din moment ce au procedat așa...
      Cu rujul ăla îmi stătea bine când mă uitam în oglindă, dar în poze am ieșit oribil. Cred că arată m,ai bine ziua, nu la lumină artificială. :D
      Pupi!!

      Delete
  2. Foarte frumos articolul, imi place! Mi-a placut ca ai povestit intamplarile tragi-comice care ti s-au intamplat, altfel parca nu se intelegea ce reprezinta (aproapte toate) pozele si nu aveau acelasi efect asupra noastra! :)) :*

    ReplyDelete
    Replies
    1. Daa... mă bucur ccă ți-a plăcut! :*

      Delete
  3. Ai avut o zi... luuunga. Mi-a placut mult fusta, dar si modul cum ti-ai relatat peripetiile 💜 kisses from Http://glamupdoll.blogspot.com/

    ReplyDelete
  4. Haha nici nu se putea fara sa povestesti! Chiar ca ai avut o zi plina, mie imi place agitatia asta :D

    ReplyDelete
    Replies
    1. Și mie îmi place, dar mai puțin când sunt pe tocuri :))

      Delete
  5. Frumoase si zilele astea mai agitate, au farmecul lor :)
    Total de acord cu rujul. Mi se pare ca iti sta mult mai bine cu nuante mai intense, asta parca te face prea palida.

    ReplyDelete
    Replies
    1. Nu știu de ce în ultimul timp mi s-a părut că rujurile mai intense mă îmbătrânesc.. de asta le-am evitat. :)

      Delete
  6. foarte frumoasa postarea. mai scriam si eu asa ceva din cand in cand, dar cu mai putine peripetii :)))

    pupici!

    ReplyDelete
    Replies
    1. Eh, nici eu nu am avut parte de astfel de peripeţii mereu... :)) Ms! :)

      Delete
  7. Frumoasa postarea ta! Tocmai ti-am descoperit blog-ul,l-am rasfoit asa putin si e deja in bookmark haha :) Imi place :)
    Dar,nu am putut sa nu remarc o mica greseala la postarea ta si,te rog sa imi permiti sa o corectez .
    Cand spui 12 dupa-amiaza, pui 12 PM. 12 AM inseamna 12 noaptea.
    Apoi,daca scrii , sa zicem 14 PM, pui doar 14 , sau 2 PM.
    Cel putin,eu asa stiu ca este corect :D

    Sper ca nu te-a deranjat "interventia" mea,dar am simtit nevoia sa iti spun.


    Te pup, Georgi.

    ReplyDelete
    Replies
    1. Ha, ha. da, ai dreptate! Logic. Dacă o să te uiţi la celelalte postări din această rubrică vei vedea că am scris corect, dar de data asta am scris articolul foarte târziu şi oboseala şi-a spus cuvântul. Ruşine mie! Corectez imediat!! Nu am de ce să mă supăr, stai liniştită. Şi ms de aprecieri. :*

      Delete

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...